poeziile mele

amintirile ard
în spuza focului răcit de mult
vor să termine ultimul rol
intră în culisele vieţii
ca într-un parc
unde plouă
degeaba
acolo nu cresc arbori sau oameni
doar măştile lor.

carnea unei statui a fost sfîşiată
ea n-a murit
agonizează acolo unde suflul creaţiei
mai stăruie
în acele pietre sfinţite cîndva
de mîna omului
caută printre crengile somnului
un cuib al resemnării.

La capătul unei îmbrăţişări în zadar...
îşi face cuib o pasăre
din iarbă uscată de la mine pînă la tine
şi zodiile noastre pe brumă de deochi
sprijinit de stîlpi din lut.

să intrăm sub cer
cît mai bine
într-o frunză de vînt
fugim de rănile spirală din inimi
ne pune între degete sub formă de linişte
aruncat într-un vis
cu marginile-n nori.

totul clipeşte în gri
lumina din piatră nu pleacă
vrea să facă din ea
dale nestemate
cînd calde cînd duşmănoase
ca oamenii
care pe aici au călcat
lovind castanele cu stîngul.

din sala cerului coboară mantia
nopţii
ce acoperă marea şi scoicile
aici ne odihnim
cu rodul lor
unde ne face de deochi sau dragoste
cu ochiul .

Eliza a scris:

În mine cai sălbatici,
Aleargă şi nechează
Şi-un dor de libertate
Din suflet evadează,
Mi-a fost prea sincer
visul
Ce l-am purtat în timp.

Aleargă şi nechează
Într-un galop rebel
Frumoşii cai sălbatici
Cu coame de oţel.

De-ar fi-n galop sălbatic s-alerg doar în pustiu
Îmi voi urma cărarea chiar dacă nu voi şti,
Ce-nseamna din iubire puterea de-a muri.

Ce mi-a placut!!! Foarte frumos si optimist!

toamna vine ca o premoniţie cu balsamul colorat
frunzele sunt pe podium pentru cel mai bun loc
se grăbesc că încep şcoala
doctorul cu faţa de piatră a oprit-o pe coridorul întortocheat unde sunt doar umbre şi gînduri încîlcite.
-aveţi pe cineva cu numele Letiţia aici în salon sau între rudele apropiate ,arbori?
-daţi-mi halatul,mănuşile şi potriviţi lumina!
sînge,oxigen,pensă,sînge,oxigen,pensă...

durerea e scoasă undeva în afară
fiecare se preface că doarme noaptea
Letiţia a fost mutată în rezervă
viaţa a început să curgă de sus
prin tuburi de la o rază prinsă ...


am început să mă mişc semn că prind putere

am intins zilele pe caldarim
cele petrecute cu tine/
unele lucesc ca niste stele inghetate
de dincolo de cercul polar geruit/
altele scapara precum focul
unele imi produc emotii si frica
altele strapunse de fulgere./

sunt zile palide scaldate-n lacrimi
cristale moi care curg fara vrere/
unele sunt apropiate ca doua singuratati
zboara cu aripi frinte/
peste covorul verde
una s-a asezat intr-un sertar
atrofiat al inimii mele/

G.M.

povestea mea umblă-n cîrje
cad amintirile peste trei crengi
şi-un gînd
ţi-am văzut privirea aşezată
în colţ pe coji de nuci.

am trecut prin ochiul tău
legat de inimă
am văzut pînă la retina
pleopa sticloasă cade
peste cărarea de vînt verde
bate cu vîrful pantofului
pietrele care te-au lăsat să pleci
poate te-au ascuns
pentru o vreme.

bătrînul parc doarme
cu picioarele goale
un cîine îl încălzeşte cu blana lui
seamănă cu o vioară captivă de-o viaţă
împreună cu un fluture în plasa lui
a murit de multe ori cînd şi-a vîndut sufletul
ca un lăutar anonim fără bani
trunchiurile cu pielea subţire
se desfac la ultimul nasture
şi se îmbrăţişează .

statuile nu dorm au viaţa lor
ele se plimbă şi poartă în piept
inimile unor vieţuitoare
care au trăit tot felul de relaţii
unele sunt pudice nu se uită la nuduri
bătrînul crede că ele nu au remuşcări
dureri sau suferinţe.

ceaţa acoperă casele
fardate violent
în zidurlie lor şi-au îngrămădit evenimentele vieţii:
păpuşi, castane, scoici, poze ,
ciucuri, cioburi, chei
şuviţe de păr de la iubiţi.

şi-au pus măştile crispate
aşteaptă bătaia ceasului
cînd capul şarpelui se ridica
rîde în abis
ce poate fi mai vulgar decît să te bucuri
de moartea altuia.

ţi-e inima umplută cu noroi
rănile încep să clipească
înfăşurate în benzi de linişte.

poarta visului şi-a rupt lanţul
pe străzile adormite
doar casele stau de priveghi şi joacă bridge.

mă învelesc în copilărie
creioanele cu mină hb îşi fac loc pe guma
în două culori
caietele îmbrăcate în hîrtie
mi le-a liniat mama
şi-a încruntat sprîncenele
săraca nu mai vede bine
pe dormeză visez ...

cerul e turtă dulce din care
copii muşca
li se încreţesc feţele de plăcere
negustorii de îngheţată se întrec cu cei
care au vată pe băţ
castanele sunt fierbinţi şi bune.

asemenea vis nu am mai avut
doar iarna
-mami,mami ninge cu găini.

din biblioteca cerului
cărţile se scutură peste lume
se deschid şi închid
evantai
deasupra locuinţei celui mai înalt gînd.

literele cad pe străzi
noaptea le înghesuie
sub pietrele caselor adormite
fără să le sugrume.

unele sunt luate de păsări rare
le aşază pe frunze
păzite de poarta viselor
ochii ei nu se închid niciodată
chiar de lacrimile trag
pleoapele în jos
sunt aplecate peste mormîntul
proaspăt al rătăcirii ştiinţei.

în cartierul meu pe străzile din piatră cubică
un geamgiu îşi duce trupul din sticlă
tanti lulu şi nenea nae aşteaptă pensia
eu mănînc roşcove .

casele îşi pun rochii lungi
pantaloni bufanţi
pantofi brodaţi
unele rîd în hohote
altele se încruntă ferestrele au dioptrii mari
îşi închid obloanele
cele bătrîne nu se tem de moarte
ci de venirea ei
îşi dau cu cremă peste zidurile crăpate de vreme.

îngerii trag draperia din castane înşirate.

m-am zăvorit într-o frunză
am strîns în ea toată viața și sufletul tău de statuie
am luat și semințele iubirii
le-am înghesuit în nervuri
nu o să cadă în genunchi ca să o strivești
om cu inimă moartă.

te risipesc poartă grea
dușman fără măsură.

umbra din copilărie a ajuns pe zidul grădinii
nenea Nae cîntă zece negrii mititei
tanti Lulu freacă cea mai bună cremă
prăjitura mea preferată
eu curăț telul și bolul de porțelan.

tata deschide penarul din lemn
și-l dă cu lac incolor
aud szoda szoda
dar mai tare strigă cineva gheață,gheață
din fiecare poartă ies oameni
să schimbe sticlele mari și mici
sau să primească recele gheții.

zidurile cenușii sunt apretate
vitraliile catedralei strălucesc
iar tanti Lizica vorbește cu papagalul
ei botișor.

pășesc ușor să nu rănesc florile de piatră
plec că începe Mihaela .

trec prin piața pavată
aud
clopotele bisericilor
sunet ciocnindu-se
de văzduhul încremenit
ca un val tăiat de stîncă
Doamne ,învie aripile rupte
și redă rîsul strălucitor
inimii.


am intrat pe o stradă îngustă
casele înghesuite se uitau
una la alta
ignorindu-se reciproc
ca oamenii
atunci întreb
de ce teii sunt salcîmi?
sau lalelele au ghimpi?.



o singură lampă cu gaz
ardea posomorîtă
cerul trist era înghesuit
între streșini
aud un vînt negru
atingind catifeaua mușchilor
lampa se stinge .


cerul este frate
cu sufletul meu
îmi dăruiește speranța
cu fiecare deschidere a
gurii
și văd
raiul.

putrezesc atitea toamne in
rugina verde
matasea broastei se ineaca pe statui.

in case nu e nici o frumoasa adormita
cartierul e rece supt de povesti
precum un plic
o placuta de alama anunta ca doctorulT
primeste joi intre oarele 14 si 17
o doamna eleganta isi plimba linistea prin cripta solemna.

mesteacanul binecresut ne spune ca mortii nu fac rau
din stratul lor de cer si de pe balconul lunii ei ne vad
se bucura daca venim cu o floare modesta...

o plăcuță de alamă anunță că doctorul T
primește joi între oarele 14 și 17
domnul avocat M dă consultații de două ori pe săptămînă
cartierul pare o nălucă
doar
o doamnă elegantă își plimbă liniștea solemnă
și împrăștie misterul acestui cartier .

în case fetele tricotau
nu se găsea lînă
desfac un pulovăr care mai fusese lucrat
e mare lucru să tricotezi al model fără sa se vadă nodurile.

în mine se sparge ghemul de refulări
plîng mii de copii
care își vede jucaria mult visată
adusă in sfîrșit de un prieten vechi...vecin cu ai mei..

cobor în ființă
rătăcesc în amintiri
vibrind în lumea trecută
timpul curge cristalizat
secundă cu secundă
lumina se preumblă
pe umbre fără chip
ca un orb
pipăi
geana timpului
caut o formă fără nume
aud cum dor visele
și cad în culori
pe gînduri
le culeg
le agăț în suflet
că pe niște iluzii
mov
plămădindu-le astfel
înțelesul.

năluca dragostei de
odinioară
se cufundă iar
cu subtila
mireasmă din care
s-a născut.

tendoane uriașe retezate din trupul pădurii
trunchiuri de stejar își numără cercurile
acceptindu-și moartea
jocul umbrelor se împletește cu crestele de calcar.

pe cer o veche prietenă dansează printre nori
rochia mov flutură în vîntul cosmic
cautintindu-și steaua de care nu se desparte
noaptea e un balon fosforescent de păpădie
tremurînd
își stinge aureolă ușor
între zori de argint.

dimineață legănata se îmbrăca în sunete
de lânuri albastre
un pui de vînt îi alungă somnul cu mîinile
picură treziri și speranțe.