poeziile mele

vis

am făcut cunoştinţă cu domnul fără dinţi
degetele albe frămînta nisipul
nu am migrene
de ce mă legaţi?
cîrpa de curăţit necazuri
pluteşte în apa galbenă
porţile pleoapelor încremenesc
lumina trece spre camera viselor
închid în inimă cugetarea
sunt prizoniera nisipului greu
plec în adînc
mă despart de cei dragi
ei care mi au sădit curaj
şi flori în pămîntul inimii mele.

a nins cu albastru dincolo de lume.

Frumoasa! Astept sa citesc poezii optimiste si vesele scrise de Lizica

Mihaela a scris:

Frumoasa! Astept sa citesc poezii optimiste si vesele scrise de Lizica

Multumesc frumos

l-am cunoscut pe omul fără dinţi
frământa nisipul cu gingiile în faţa blocului
era ocupat

de ce mă legaţi?
astăzi nu am migrene
doar plutesc deasupra norilor
cât de mici sunteţi
şi ce halate murdare aveţi
domnilor

cârpa de curăţat necazuri
a căzut de mult în apa galbenă a râului
vizitează oraşul, se holbează
şi are pleoapele îngheţate
iar lumina, o prefăcută fără pereche,
merge la culcare în camera viselor

şi totuşi e timpul să dispar în adânc
cum fac nuferii toamna
urmează despărţiri, sărutări şi alte prostii
florile răsar neînchipuit de grăbite
în pământul inimii mele

dincolo de lume începe ninsoarea

Îţi mai aduci aminte?
zilnic treceam pasarela
urcam până-n lucarna cerului
ne reda pămîntului purificaţi
senzaţia că am murit
cindva,undeva, stăruie.

o lacrimă se desprinde
ofrandă celui ce aduce inima
de la alt om
azi plouă cu împăcare
peste blestemul iubirii ce-o port
durerea mi-a strîmbat sîngele
cu toate că-n zatul cafelei nu era scris
orice operaţie are imperfecţiuni
dar unele ucid carnea trupului
şi suflarea.

sufletul
flutură-n bătaia vintului
albindu-se

De mai există pe pămînt speranţă
Aceea-i tot ce mai nutresc acum,
Că numai amintirile de-o viaţă
Te vor abate doar din al tău drum,
Că orice,muritor care iubeşte
Mai am putere încă să mai sper
Că n-a rămas din dragoste doar vrajă
Şi-n fâlfâit de aripi către cer.
Prin mine clipele se scurg
Precum nisipul din clepsidră,aştept....
În visteria sufletului tău,
Aş vrea să fiu
Comoară
Să-ţi plămădesc din versuri
Albe perle,
Să le înşir pe-un fir de
Fericire.

Frumoasa! Si parca mai optimista, se intrevede speranta

Mihaela a scris:

Frumoasa! Si parca mai optimista, se intrevede speranta

Multumesc frumos

de fiecare dată,
Moş Nicolae se ascundea sub barba bunicului
şi de acolo povestea câte în luna şi-n stele
seara după ce scrumea
două ori poate trei ţigări răsucite
atât cât să mai ardă din cuvântările de partid
seara, căci ziua n-avea timp de poveşti
avea doar două mâini de aur, un creion rătăcit pe după ureche
şi limba albastră, de la-ntăritul inscrisurilor
aşa ştia el şi să scoată din carnea lemnului
case
pe prispa cărora soarele şi luna îşi dădeau mâna
binecuvântând naşterile şi-mplinirile
iar stele curgeau din dantela şi-mpletitura cerdacului

dumineca, după slujbă,
mergeam la cumparativă să ascultăm sărăcia
el îşi lua tainul de tiutiun şi hârtia de ziar
iar mie îmi oferea
pătratul dulce al biscuiţilor cu marginea zimţată
şi duminica avea gust de amintire
rătăcită pe uliţele satului

bunica Ileana, împărăteasa bătăturii
ne primea în sala ei de judecată şi ne aşeza în jurul tronului de domnie
iar la mijloc, printre castroane, aşteptau smeriţi pârâţii:
o mămăligă zgârcioabă, ce-adunase tot aurul
şi-un pui răzvrătit
răpus în luptă cu dogoarea focului
pe care n-a reuşit să-l dovedească

aş fi vrut să vă mai povestesc şi despre innuntirea
albului lapte cu galbena mămăliguţă
dar poate că...
e mai bine să...

Frumoasa povestirea! Dar si eventaiul din avatar e fainn!!

Mihaela a scris:

Frumoasa povestirea! Dar si eventaiul din avatar e fainn!!

Multumesc draga mea draga,am multe poezii si evantaie

Sculptori,pictori
Şi chiar poeţi
Visează-n dimineţile
Tîrzii
Doar muze-ntruchipate
De femei
Şi chipuri diafane
De copii.

De mii şi mii de ani
Încoace doar
Vedem aceeaşi
Flacără arzînd,
Femeia şi copilul
Poartă-n suflet
Viaţa mai curată
Ca oricînd.

Femeia şi copilul
Sunt lucrul cel mai sfânt,
Ei sunt în ochii lumii
Tabloul purităţii
-O mamă şi un prunc-
Viaţă pe pămînt.

văd sub pleoape şi în frunze
gîndul tău care iese pe ascuns din
zidurile crăpate ale tăcerii
a venit şi suferinţa ei
cînd gura se usucă
şi buzele se lipesc pe cer.

privirea mi-e dusă după o pădure de tei
din care picură cald căutarea
dincolo de bine şi de rău
eşti tu, tată
absenţa ta nu e blîndă
tăcerea e iubire amară
tîrziu am găsit însemnările tale
pe inima suspendată din camera mea.

să nu scoţi nici un suspin

Azi ne privim ca doi străini,
Doi stropi de ploaie tremurinzi,
Vraja iubirii a luat-o fluturii nopţii.
În aripi şi-a dus-o....

Nu mai avem acelaşi curcubeu,
Eu zbor cu aripi de mătase
Tu zbori cu aripi de oţel.
Mireasma ploii mă-mpresoara,
Pe tine fulgerul,vîntul şi furtună
Şi rănile din sufletul meu
Prin cuvînt.

Ochii nopţii mă privesc
Şi luna trunchiată
Din lacrimi am umplut potire,
Trist plumb bacovian
Şi fluture cu aripă frîntă
Eu sunt.

În mine cai sălbatici,
Aleargă şi nechează
Şi-un dor de libertate
Din suflet evadează,
Mi-a fost prea sincer
visul
Ce l-am purtat în timp.

Aleargă şi nechează
Într-un galop rebel
Frumoşii cai sălbatici
Cu coame de oţel.

De-ar fi-n galop sălbatic s-alerg doar în pustiu
Îmi voi urma cărarea chiar dacă nu voi şti,
Ce-nseamna din iubire puterea de-a muri.

pe acoperişurile grele de vise
grădinile din ceară îşi vînd simţămintele
şi-apoi pleacă puţin, dincolo,
unde nasc primele lacrimi fără durere
acolo, în temniţa pămîntului
privesc lumea furnicilor
şi pictează în praful tău
părul pe care nimeni nu o să-l mai pieptene
în dansul nemişcat al spinilor.

iarna se ascunde în blana eschimoşilor imaginari
sau în streaşina unei case
unde am mai scris un nume
deşi toate erau ale tale.

viaţa iubirii este scurtă
supusă mereu la diete.

amintirile ei încă verzi
sunt aşezate de vînt
pe umerii melcilor leneşi.

Suflet peregrin prin pustiite locuri
Ard în tine sacre,neştiute focuri,
Toţi te văd cu ură,
Verticalitatea-ţi scurtă şi fragilă.

Suflet peregrin,ţi-a rămas în sită
Aurul,nisipul însă ca ispită
Vîntul ţi-l aruncă-n valuri înapoi,
Ţi-or spăla privirea numai triste ploi.

Ce ţi-a mai rămas
Diamante-n suflet
Şi tristeţe-n glas
Şi că răul lumii
Să nu te-nfioare
Te prefă-n Colibri
Ascunsă-ntr-o floare.

Frumoase ca de obicei

Mihaela a scris:

Frumoase ca de obicei

Mihaela ,multumesc

la ora cînd se închid magazinele
pe străzi circulă un zvon că vine noaptea
bucăţi de cer negru anunţă ca intră in casa
din arbori
unde dormi tu care visezi
ca ai solzi si dansezi cu stelele.


eu ştiu că iubirea nu are nevoie de adresă
plec spre tine să-ţi aduc ochelarii
de iarnă
şi un fular ce păstrează căldura.

Aş vrea
Să se prăvale liniştea
Ca bulgării de lumină
Din ceruri
Şi să alerge visele,
Ca hergheliile de cai sălbatici
Prin sufletul meu.

Să-mi adap dorul
La izvoarele cu lună,
Căci iubirea de iubire
E şi sete e şi mumă.

Eliza a scris:

Aş vrea
Să se prăvale liniştea
Ca bulgării de lumină
Din ceruri
Şi să alerge visele,
Ca hergheliile de cai sălbatici
Prin sufletul meu.

Să-mi adap dorul
La izvoarele cu lună,
Căci iubirea de iubire
E şi sete e şi mumă.

Cat de fain!!

Mihaela a scris:

Eliza a scris:

Aş vrea
Să se prăvale liniştea
Ca bulgării de lumină
Din ceruri
Şi să alerge visele,
Ca hergheliile de cai sălbatici
Prin sufletul meu.

Să-mi adap dorul
La izvoarele cu lună,
Căci iubirea de iubire
E şi sete e şi mumă.

Cat de fain!!

soarele cu-a lui plimbare cerne poarta cerului
îngerii din înalt coboară ploaie şi aleargă hai-hui
doar o formă de lumina, în somn zîmbeşte ferice
se aşază în colţul ferestrei din dreapta strînge aripile
îşi potriveşte tunica scurtă din fumigei,petale şi bătută cu rouă
în picioare poartă sandale romane din argint
pe cap tichia din lalele şi lăcrămioare
e aşezată ştrengăreşte
şi în visu-i pare să-mi spună

-ajută-mă să-mi curăţ sufletul
cu iubire
şi să ajung acolo unde porţile grele
sunt închise în ţîţîni de aur.